Primăria Iași intenționează să achiziţioneze un orologiu, fapt pentru care a lansat o procedură de achiziţie şi a estimat valoarea contractului la peste 20.000 lei, sumă în care sunt incluse transportul şi instalarea.

„Îmbunătăţirea aspectului exterior al clădirii administrative a Primăriei Municipiului Iaşi, corp A – Palatul Roznovanu, prin instalarea unui orologiu pe faţada principală, în locul special amenajat pentru acest scop“, se arată în caietul de sarcini.

Diametrul orologiului trebuie să fie de aproximativ 100 cm, iar cadranul din sticlă sablată. Printre elemente componente se numără mecanism cu sincronizare GPS, antenă GPS, instalaţii electrice şi elemente de legătură mecanism. Sistemul acustic va fi format dintr-un semnal sonor la oră fixă şi melodii de tip joc de clopote. Arătătorul va avea o structură de aluminiu cu capace de fixare, în timp ce culoarea cadranului va fi albă.

Articolul precedentUn vasluian s-a ales cu dosar penal pe străzile din Iaşi: uite de ce!
Articolul următorLa Primăria Iași, programul începe de la 8.30