Şapte indivizi au fost condamnați de magistraţii ieşeni.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Ioan Sava, recidivist, la patru ani de închisoare, pentru iniţiere a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, în vreme ce suceveanul Corneliu Ilciuc a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de migranţi, iar Sorin Ilciuc a fost condamnat la doi ani şi zece luni de închisoare, tot cu suspendare, sub aceeaşi acuzaţie. „Cei doi inculpaţi vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Udeşti, judeţul Suceava, pe o perioadă de 90 de zile”, au menţionat magistraţii ieşeni.

În acelaşi dosar, fostul poliţist vasluian Aurel Gheorghiţă Peşa a fost condamnat tot la doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de migranţi, în timp ce Sevastian Ilciuc a primit o pedeapsă de doi ani şi cinci luni de închisoare, cu suspendare, iar Traian Pavalache şi Vasile Sămărtean au fost condamnaţi la câte doi ani şi şase luni de închisoare, tot cu suspendare, sub aceeaşi acuzaţie. 

„Instanţa încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor Ilciuc Corneliu, Ilciuc Sorin, Ilciuc Sevastian, Peşa Aurel Gheorghiţă şi Pavalache Traian pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat”, au mai menţionat judecătorii ieşeni. Decizia nu este definitivă.

Astfel, procesul celor şapte a început pe 8 noiembrie 2012, după ce anchetatorii dispuseseră reţinerea unora dintre ei la finele lunii iunie 2007. Astfel, procurorii DIICOT au menţionat atunci că cei şapte ar fi făcut trafic de migranţi pe teritoriul Republicii Moldova şi României.

Potrivit anchetatorilor, pentru cazarea migranţilor, inculpaţii ar fifolosit atât propriile locuinţe, câşi pensiuni sau mănăstiri din zona Moldovei. Conform DIICOT, fiecare basarabean care a apelat la serviciile reţelei ar fi plătit între 3.500 şi 4.500 de euro.

Oamenii legii au mai susţinut că inculpaţii sar fi ocupat cu racolarea şi transportarea în Italia a persoanelor din Republica Moldova, care ar fi venit de cele mai multe ori în grupuri de peste zece indivizi şcare intrau în România prin diferite puncte de trecere a frontierei.

Procurorii au mai susţinut că, în cazul în care intrau îţară într-ungrup mai mare, migranţii declarau la frontieră că vin în România în scop turistic, în zona Braşov. De asemenea, după mai multe zile de cazare, timp în care era organizat transportul, migranţii afi fostpreluaţşi duşi către punctele de trecere a frontierei din vest (cel mai adesea Petea şi Borş). Anchetatorii au afirmat că migranţii erau ascunşîn TIR-uri ştrecuţi peste graniţă.

Potrivit procurorilorinculpaţii şi-ar fi desfăşurat activitatea în perioada februarie – iunie 2007. Acţiunea de prindere a acestora a avut loc la finele lunii iunie 2007, când poliţiştii de frontieră au descoperit ascunşîn cala unui autocar trei migranţi basarabeni, iar alţi doi – în autocar, dar cu acte false. 

Articolul precedentPERCHEZIȚII: Ce au ridicat anchetatorii din Iași
Articolul următorSe zbat între viață și MOARTE: ce se întâmplă cu victimele accidentului feroviar de la Vlădeni!