Asociația Societatea Română de Reabilitare Orală (ASRRO), în parteneriat cu Colegiul Medicilor Stomatologi Iași și în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, Facultatea de Medicină Dentară, Societatea Studenților Stomatologi din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași organizează, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Norina Forna, A XI-a Ediție a Caravanei Profilaxiei, cu tema ”Realitate / Necesitate în Rural și Urban”, în perioada 3-7 iunie 2019.

Evenimentul este unul important în peisajul comunității urbane și rurale și de tradiție în acest teritoriu, realizând evaluarea gradului de sanogenitate orală, în deplină conexiune cu starea generală a pacientului.

De la prima ediție și până în prezent, peste 40.000 de persoane din Iași, dar și din localități din mediul rural, au beneficiat de serviciile oferite cu ocazia Caravanei Profilaxiei: consultații gratuite, informare, promovare și distribuire gratuită a peste 200.000 de produse de profilaxie.

Anul acesta, evenimentul se derulează în perioada 3 – 7 iunie 2019, în data de 3 iunie fiind programat pentru comunele din mediul rural: Scobinți, Popești și Bălțați, iar în data de 7 iunie pentru populația orașului Iași, în următoarele puncte special amenajate: Tătărași – Esplanada Oancea, Alexandru cel Bun – Piața Voievozilor, Esplanada Teatrului Luceafărul și Parcul Podu Roș, începând cu ora 09:00 și până la ora 17:00.

Colaborarea cu firmele de specialitate ce susțin în mod notabil Caravana Profilaxiei prin produse de igienă orală de ultimă oră, conduce la un real succes al manifestării, cu beneficii semnificative pentru populația orașului și a județului Iași.

Conferința organizată la Consiliul Județean Iași în data de 3 iunie 2019, ora 10:00, este un prilej oportun pentru a dezbate situația cabinetelor de Medicină Dentară din zona rurală a județului Iași, posibilitatea de înființare a acestora în comunele unde nu există, precum și îmbunătățirea celor existente.

Cu această ocazie vor fi lansate proiecte de perspectivă orientate spre susținerea activității practice a antreprenorilor din medicina dentară și spre îmbunătățirea stării de sănătate a comunității rurale.

Inițiative concrete în acest sens sunt înființarea unui Centru de Asistență Medico-Socială pentru populația defavorizată, precum și proiectul intitulat Med-Dent Antreprenor, care vizează înființarea de noi cabinete dentare pentru absolvenții din 2019 ai Facultății de Medicină Dentară Iași și pentru generațiile următoare de absolvenți.

La eveniment vor participa: Președintele Consiliului Județean Iași, ing. Maricel Popa, Directorul Direcției de Sănătate Publică Iași, dr. Liviu Stafie, Directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași, ec. Radu Țibichi, precum și Primari din comunele județului Iași.

”Cele mai multe afecțiuni orale pot fi prevenite, prin reducerea nivelului de expunere la factorii majori de risc și promovarea unui stil de viață sănătos. Factorii socio-comportamentali și de mediu au un rol semnificativ în apariția bolilor cavității orale, astfel încât programele de promovare a sănătății generale și oro-maxilo-faciale trebuie orientate spre monitorizarea și ameliorarea acestora, în același timp menținând o stare de igienă orală corespunzătoare prin conștientizarea populației”, se arată în Raportul național de sănătate orală la copii și tineri, 2010.

 

Articolul precedentGALERIE FOTO: “Vivat Papa!” Peste 100.000 de pelerini l-au primit cu dragoste pe Papa Francisc la Iaşi
Articolul următorAproape 50 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, la Iaşi