Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus aplicarea în cazul minorului Constantin P. a măsurii educative a internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de zece ani, pentru tâlhărie, violare de domiciliu și omor.
„Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul minor. Instanța dispune confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a sumei de cinci lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie”, au precizat magistrații ieșeni. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Procesul minorului a început pe data de 7 februarie 2019. Asta, după ce acesta fusese încătușat de pe data de 17 decembrie 2018.
Conform anchetatorilor, la finele anului trecut, individul ar fi ucis în bătaie un bărbat în vârstă de 57 de ani, din localitatea ieșeană Vlădeni.
Surse din rândul anchetatorilor au menţionat că acesta ar fi comis faptele împreună cu un prieten în vârstă de 13 ani, care nu poate fi tras la răspundere penală, din cauza vârstei.
„Pe data de 14 octombrie 2018, o femeie a sesizat la numărul pentru apeluri de urgență 112 faptul că vecinul său, în vârstă de 57 de ani, este căzut în curte. Victima, care se afla în stare de inconştienţă, a fost dusă la spital, unde a murit ulterior, în urma loviturilor grave suferite după ce a fost bătută cu picioarele în cap şi pe corp. După ce l-au bătut, tinerii ar fi luat din buzunarul bărbatului suma de 10 de lei, bani pe care cei doi i-ar fi împărţit”, au precizat anchetatorii.