Deputatul ieșean Petru Movilă îi solicită premierului Ludovic Orban să declare autostrada Iași – Târgu Mureș prioritate națională.

Movilă cere Guvernului să își asume în mod public un calendar privind implementarea, precum și susținerea Autostrăzii Iași – Târgu Mureș (A8).

Solicitările deputatului Petru Movilă pun accent pe finalizarea procedurilor privind reactualizarea studiilor de fezabilitate. Movilă cere și transmiterea solicitării privind finanțarea autostrăzii, în integralitatea ei, la Comisia Europeană.

„Legea pe care am inițiat-o este foarte clară și menționează că acest proiect se află în subordinea Ministerului Transportului și a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Acest proiect nu se află în gestionarea Comisiei pentru Prognoză. Din păcate, fostul Guvern a optat pentru încheierea unui parteneriat public-privat în detrimentul fondurilor europene disponibile și nu a respectat întru totul prevederile legislative. Sper că, de acum, implementarea legii autostrăzii va intra în linie dreaptă. Asta mai ales pentru că pe lista susținătorilor s-au aflat o bună parte din parlamentarii PNL, printre care și ministrul Transporturilor și președintele Comisiei de Transporturi”, a spus deputatul Petru Movilă.

Articolul precedentTransplant de cornee la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași
Articolul următorContract de atribuire a primului lot din Axa rutieră strategică Iaşi – Suceava