Procurorii Daniel Horodniceanu și Florin Cășuneanu s-au înscris în lupta pentru fotoliul de procuror general al României.
Interesant este faptul că Daniel Horodniceanu a intrat însă și în cursa pentru șefia DIICOT, post pe care l-a mai ocupat în trecut. În perioada în care a condus această structură a avut rezultate foarte bune.
Florin Cășuneanu a fost două mandate procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Un alt candidat pentru şefia Parchetului General este Răzvan Horațiu Radu, care a absolvit facultatea la Universitatea „Al. I. Cuza” și în prezent este lector universitar. De aproximativ jumătate de an este deja adjunct al Parchetului General și cunoaște destul de bine cum funcționează lucrurile în cadrul acestei structuri.
Cătălin Predoiu, ministrul justiției, a anunțat că opt candidați s-au înscris pentru funcția de procuror general, cinci pentru cea de procuror-șef al DNA și cinci pentru sefia DIICOT. Marți vor fi anunțate numele procurorilor, însă lista poate fi completată, dacă unii au trimis dosarele prin poștă.
Astfel, pentru Parchetul General și-au depus candidatura Laura Oprean, Florin Daniel Cășuneanu, Gabriela Scutea, Ionel Corbu, Pompiliu Marian, Drilea Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache și Răzvan Horațiu Radu. Pentru șefia DNA se luptă Mariana Alexandru, Crin Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuț Botnaru și Nistor Călin. Pentru DIICOT, cei cinci candidași sunt: Teodor Niță, Ioana Bogdana Albani, Elena Giorgiana Hosu, Viorel Badea și Daniel Horodniceanu.
Interviurile vor avea loc începând cu 14 ianuarie, iar fiecare candidat va avea 30 de minute la dispoziție pentru susținerea proiectului și o oră pentru a răspunde întrebărilor.
Actualul procuror general, Bogdan Licu, nu mai dorește să mai candideze, anunțând că îl recomandă pe Horațiu Radu. Acesta din urmă a fost agent al României la CEDO și la Curtea de Justiție a UE.