După ce, recent, Judecătoria Vaslui a dispus liberarea condiţionată a lui Mihail Vlasov, pentru ca, ulterior, Direcţia Naţională Anticorupţie să conteste această decizie, şi avocatul ieşean a contestat hotărârea, nemulţumit de condiţiile punerii în libertate.
Astfel, judecătorii vasluieni au admis contestaţia formulată de Mihail Vlasov.
„Instanţa admite contestaţiile împotriva sentinţei penale din 2 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Vaslui, pe care o defiinţează şi admite contestaţia la executare formulată de condamnat şi dispune scăderea a 168 de zile de închisoare câştigate de acest condamnat din durata termenului de supraveghere stabilit prin sentinţă”, au menţionat judecătorii vasluieni.
Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României a fost condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare, după ce judecătorii i-au contopit două pedepse primite pentru trafic de influenţă, respectiv dare de mită.
Vlasov a intrat în închisoare după ce a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind găsit vinovat pentru trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant de către procurori după ce primise 200.000 de euro de la un om de afaceri. Conform anchetatorilor, suma era o parte a unei mite totale de un milion de euro pe care Vlasov „a cerut-o omului de afaceri în schimbul traficării influenţei pe care pretindea că o are la Curtea de Arbitraj Internaţional, unde afaceristul se judeca cu un alt afacerist”.
Mai apoi, Vlasov a fost judecat într-un alt dosar, pentru dare de mită, fiind acuzat că a făcut presiuni pe lângă un parlamentar pentru ca instituţia Registrului Comerţului să fie trecută, prin lege, din subordinea Ministerului Justiţiei în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, pe care o controla. El a fost acuzat că i-a cerut unui fost deputat să promoveze un proiect de lege în acest sens.
Conform procurorilor, ulterior, acesta ar fi încercat să influenţeze mai mulţi parlamentari pentru susţinerea proiectului de lege. În schimbul susţinerii, Vlasov i-ar fi promis deputatului respectiv că îl va numi în funcţia de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR.