În perioada 2006 – 2018 au fost efectuate lucrări de consolidare, extindere și modernizare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Valoarea investiției este de peste 7,5 milioane de lei, în prezent acest Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă asigurând condiții de cazare și măsuri de securitate la standarde europene, fiind printre cele mai moderne din România, conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.
„Au fost renovate toate camerele de deţinere, fiind 20 de camere de cazare, cu o capacitate de 48 de locuri. Camerele de deținere respectă demnitatea umană şi întrunesc standardele sanitare şi de igienă, fiind dotate astfel încât să ofere persoanelor lipsite de libertate condiții pentru dormit, servirea mesei, păstrarea bunurilor și obiectelor personale în spații de depozitare amenajate sub forma unor etajere. În fiecare cameră au fost instalate aparate tv și aparate de aer condiționat. Ferestrele sunt mari, permițând iluminarea și aerisirea suficientă a spațiului, iar lumina artificială corespunde standardelor tehnice recunoscute în domeniu”, a declarat marţi Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
Reprezentanţii IPJ Iaşi au adăugat că grupurile sanitare sunt separate de camerele de cazare și sunt dotate corespunzător, asigurând accesul permanent la apă și permițând fiecărei persoane lipsite de libertate folosirea articolelor pentru menținerea igienei.
„Persoanele custodiate au posibilitatea, la nevoie, să apeleze polițiștii printr-un sistem de avertizare acustic și optic, acționat din interiorul camerei, prin intermediul unui buton de apelare. Au fost amenajate patru curți de plimbare interioare, acoperite pentruasigurarea plimbării și în condiții meteo nefavorabile. În interiorul curții au fost montate aparate de gimnastică pentru efectuarea de exerciții fizice și elemente fixe pentru asigurarea odihnei și relaxării”, a adăugat Ioana Buştiuc.
Potrivit acesteia, în cadrul centrului au fost amenajate spații în care se efectuează audierea persoanelor custodiate și audieri de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din penitenciar, în procedurile de refuz de hrană sau plângeri împotriva condițiilor de detenție. Mai mult, se asigură dreptul la vizită cu apărătorii aleși, cu psihologul, cu preotul pentru asistența religioasă, cu reprezentați diplomatici, în cazul persoanelor cu cetățenie străină și întrevederi cu reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale, cu atribuții în respectarea drepturilor omului.
„În urma lucrărilor de consolidare și modernizare au fost amenajate o bibliotecă și un cabinet medical. De asemenea, oficiul alimentar este prevăzut cu facilități pentru spălarea şi depozitarea veselei, încălzirea hranei, păstrarea alimentelor perisabile şi neperisabile și un frigider pentru păstrarea probelor de hrană pe o perioadă de 48 de ore. Totodată, s-au luat măsuri pentru îmbunătăţirea sistemelor de pază şi siguranţă şi pentru eficientizarea serviciilor prestate de poliţiştii care desfăşoară activităţi în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Iaşi”, a încheiat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.