Ieri au avut loc manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei Imnului Național. 

Data de 29 iulie a fost desemnată ca zi a imnului prin Legea 99/1998 pentru a marca momentul în care „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima oară, în timpul revoluției pașoptiste.

Prin versurile poeziei sale „Un răsunet”, Andrei Mureșanu a intrat pentru eternitate în istorie și în inimile românilor. Niciun alt cântec nu a fost cântat de-a lungul istoriei noastre mai mult decât „Deșteaptă-te, române!”. I-a însoțit pe români la bine și la greu, la bucurie și la durere, prinzând rădăcini adânci în sufletul poporului nostru.

“Imnul este unul dintre pilonii pe care se sprijină însăși construcția statului și națiunii române. Imnul și drapelul sunt simbolurile cele mai sfinte ale românilor. Oriunde ne-am afla în lume, trăim cu drapelul în suflet și imnul pe buze. Vreau să transmit mulțumirile mele Muzicii Militare a garnizoanei Iași și Corului Marii Uniri al Ateneului Național din Iași care au interpretat, în cadrul unui moment artistic inedit, cele șase imnuri pe care le-a avut România de-a lungul timpului”, a precizat prefectul de Iași, Marian Șerbescu.

 

Articolul precedentAccident rutier între un microbuz şi o maşină, la Cozia!
Articolul următorCirculație blocată pe o stradă din Iași