Direcția de Poliție Transporturi a coordonat, la nivel național, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență. Polițiștii au dat 180 de amenzi, în valoare totală de aproape 40.000 de lei.
Astfel, 434 de polițiști, dar și jandarmi, polițiști locali și reprezentanți CFR au desfășurat, simultan în toată țara, activități de prevenire și combatere a faptelor comise cu violență, în 325 de stații de cale ferată și au patrulat în peste 230 de trenuri de călători.
Polițiștii au legitimat 1.054 de persoane și au prins 43 de persoane (dintre care două au fost predate altor unități de Poliție, iar trei sunt cercetate în cadrul unor dosare penale), 29 de oameni ai străzii și șapte minori lipsiți de supraveghere, care au fost redați familiilor sau internați în centre de plasament.
În cadrul acțiunii au fost date 180 de amenzi, în valoare de 39.120 de lei. De exemplu, polițiștii de la Transporturi din Iași au prins un tânăr de 22 de ani, care era urmărit pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Conform oamenilor legii, pe data de 14 iunie, individul ar fi deposedat, prin violență, o persoană, în apropierea stației de cale ferată din Iași, de lanțul de aur pe care îl avea la gât, în valoare de 1.700 de lei.
Polițiștii continuă cercetările, tânărul fiind arestat preventiv într-o altă cauză penală.