Trei bărbați s-au ales cu pedepse din partea judecătorilor ieșeni, după ce au fost acuzați de încălcarea prevederilor Codului Vamal. 

Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus condamnarea lui Dragoș Parasca la pedeapsa rezultantă de doi ani și nouă luni de închisoare, cu suspendarea executării, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.

În același dosar, instanța a dispus condamnarea lui Florin Costea la pedeapsa rezultantă de doi ani și trei luni de închisoare, cu suspendare, tot pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

De asemenea, Vasilică Zbârcu Coteț a primit o pedeapsă de doi ani și trei luni de închisoare, tot cu suspendare, pentru aceeași acuzație.

Instanța admite acţiunea formulată de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în numele şi pentru Direcţia Regională Vamală Iaşi, şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 54.155 de lei, reprezentând daune materiale”au afirmat judecătorii ieșeni. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul celor trei indivizi a început pe data de 7 iunie 2018. Asta, după ce anchetatorii au dispus rețineri în cauză de pe data de 6 noiembrie, până pe 7 noiembrie 2013.

Potrivit procurorilor, pe data de 6 noiembrie 2013, cei trei ar fi fost prinși având asupra lor 5.021 de pachete cuţigări, dintre care 5.000 de pachete marca „Plugarul”, 11 pachete marca „Kiss Super Slim” şi zece pachete marca „Winston Blue”, toate cu timbru de acciză aparţinând Republicii Moldova, un autoturismul marca Opel Astra F Caravan și o lansetă cu mulinetă, funie de material sintetic de culoare galbenă, greutate din plumb în formă de potcoavă şi bandă din material textil sintetic.

De altfel, aceste bunuri au și fost confiscate de prin dispoziția instanței de judecată, care a dispus și luarea unor măsuri asigurătorii şi instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor, inclusiv prin poprire, până la concurenţa valorii prejudiciului cauzat, respectiv până la suma de 54.155 de lei. 

 

Articolul precedentÎncătușat pentru că ar fi păcălit pensionari să îi dea bani
Articolul următorȘi-au riscat viețile, trecând Prutul înot