Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 38 de ani, din comuna Valea Lupului, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului şi fără permis.

Din cercetările efectuate până în prezent de polițiști s-a constatat faptul că, în seara de 4 decembrie, acesta, în timp ce ar fi condus un autoturism pe șoseaua Sărărie, nu ar fi păstrat distanță corespunzătoare față de vehiculul care circula în fața sa, condus de un tânăr de 20 de ani, din județul Botoșani, intrând în coliziune cu el. 

La testarea suspectului rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști în baza de date, s-a constatat faptul că bărbatul avea permisul de conducere anulat. 

Pe baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind dus în arest. 

Individul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale, iar cercetările continuă. 

 

Articolul precedentDescinderi în forță în cadrul acțiunii “Foc de artificii”
Articolul următorCentenarul Filmului Românesc, la Iași