Ședința Consiliului Județean (CJ) Iași s-a lăsat cu scandal după ce un consilier judeţean l-a acuzat pe Maricel Popa, şeful CJ, că a încălcat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean, în timp ce Popa susține că liberalii nu au vrut să voteze proiectul privind preluarea unei suprafețe de teren în comuna Ruginoasa pentru înființarea unui centru zonal de pregătire destinat copiilor și juniorilor.

„Propunerea mea a fost ca reprezentanţii Consiliului Judeţean să realizeze un proiect serios în acest domeniu. Pentru aceasta ar fi nevoie de un teren de minim 2-3 hectare. Conform normelor în domeniu, un teren de fotbal trebuie să fie de minim 4.000 metri pătraţi. Ar mai fi nevoie şi de alte două terenuri mai mici, pentru antrenamente. La acestea se adaugă clădirea/clădirile necesare (vestiare, duşuri, sală de mese), gradene, parcare etc. Totodată, am propus ca persoanele care se vor ocupa de acest Centru să consulte şi proiectul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, un adevărat exemplu în domeniu”, susţine Uscatu

„Am fost și voi rămâne un susținător al sportului și de aceea, am demarat o serie de proiecte pentru dezvoltarea acestui domeniu. La nivelul județului avem deja o strategie prin care ne dorim atât modernizarea infrastructurii sportive cât și susținerea punctuală a copiilor cu aptitudini sportive. Recent, am preluat de la comuna Miroslava un teren pe care intenționăm ca în următorii ani să construim o sală polivalentă modernă, cu o capacitate de 15 000 de locuri. Nu înțeleg de ce, azi, când era vorba tot despre o investiție care viza sportul, tot despre preluarea unui teren, consilierii județeni liberali au respins categoric acest proiect. Pe mine nu m-a interesat niciodată apartenența politică a vreunui primar, atunci când a fost vorba despre proiecte administrative ce vizau dezvoltarea județului. Preocuparea mea este de a readuce sporul ieșean acolo unde îi este locul. Să nu uităm că în anul 2012, Iașul a dat țării un campion olimpic.

Este inadmsibil și rușinos totodată, ca șeful liberalilor să participe la ședința de plen așa cum s-a întâmplat azi, pentru prima dată, cu scopul clar de a se asigura de votul negativ al colegilor de partid.

Voi rămâne consecvent ideii de a înființa centre sportive de nivel olimpic, iar în următoarele ședințe ale plenului, vom reveni cu astfel de proiecte. Iașul nu trebuie să fie condamnat la stagnare doar pentru că anumiți consilieri ai opoziției își doresc acest lucru”, a declarat Maricel Popa.

Articolul precedentDorin Dobrincu: „Iașul tot primește hârtii. Dar banii când ni-i dați”?
Articolul următorProgramul evenimentelor organizat de Ziua Unirii Principatelor