Primăria Iași intenționează să semaforizeze două noi intersecţii. În acest sens, la ședința de joi a Consiliului Local se vor suăune votului două proiecte de hotărâre.

Primul proiect face referire la semaforizarea intersecţiei Calea Chişinăului – bld. Metalurgiei. Investiţia se ridică la peste 220.000 lei (inclusiv TVA) şi vizează montarea a 15 corpuri de semafor şi a celorlate instalaţii necesare.

„Având în vedere că în dreptul intersecţiei este amplasat Liceul Teoretic Waldorf, conducerea liceului cât şi numeroşi părinţi au solicitat semaforizarea acestei intersecţii pentru a spori gradul de siguranţă a elevilor în momentul când aceştia traversează strada“, se arată în proiectul de hotărâre care va fi dezbătut în plen.

Cealaltă intersecţie avută în vedere de Primărie este podul Metalurgiei (bld. Metalurgiei – bld. Chimiei). Investiţia este de peste jumătate de milion de lei (inclusiv TVA) şi constă în montarea a peste 30 de corpuri de semafoare şi instalaţiilor aferente.

Comisia de circulaţie a Primăriei şi Poliţia Rutieră au avizat deja amplasarea semafoarelor.

În ambele situaţii, termenul de execuţie a proiectelor a fost stabilit la 6 luni.

Articolul precedentPus la plată din cauza… pantofilor!
Articolul următorMai mulți bani pentru legumicultorii ieșeni