Advertising
Cine a fost vinovat pentru îmbolnăvirile de la pomenirea organizată la Cepleniţa: concluziile anchetatorilor
3 oct. 2018, 15:38
Articol scris de Scris de Alexandru Damian
Ancheta epidemiologică în cazul focarului de toxiinfecţie alimentară declanşat după participarea la o masă de pomenire în localitatea Cepleniţa, judeţul Iaşi, a fost finalizată.
Amintim că cinci persoane au ajuns la Spitalul Hârlău şi trei au fost direcţionate către Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“, din Iaşi.
Personalul Compartimentului epidemiologie a efectuat ancheta în localitatea Cepleniţa, a distribuit coprorecoltoare pacienţilor neinternaţi şi consumatorilor fără simptomatologie din familia care a organizat pomenirea, a cules informaţii despre starea de sănătate a altor participanţi şi a recoltat mai multe probe.
"În urma acestei anchete epidemiologice, inspectorii DSP Iaşi au precizat că probele recoltate de la pacienţi au fost negative la examenul bacteriologic, un angajat al firmei de catering a prezentat rezultat pozitiv pentru Stafilococ patogen la proba de exsudat nazal, toate cele patru probe de aliment (una recoltată de la nivelul blocului alimentar al firmei de catering şi trei de la familia care a organizat evenimentul) au fost găsite necorespunzătoare la examenul bacteriologic, iar două probe de sanitaţie recoltate de la nivelul blocului alimentar al firmei de catering au fost pozitive la examenul bacteriologic", a precizat miercuri Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.
Conform acestuia, în urma controlului efectuat, inspectorii sanitari au dat firmei de catering o amendă de 5.000 de lei, pentru lipsa probelor alimentare, iar investigaţiile de laborator efectuate în cadrul anchetei epidemiologice explică apariţia cazurilor de îmbolnăvire, chiar în condiţiile înregistrării unor rezultate negative la pacienţi.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














