GALERIE FOTO: Prefectul, vizite inopinate la Paşapoarte, Permise, Casa de Pensii şi Fisc

prefect pasapoarte
Prefectul de Iaşi, Marian Şerbescu, a anunţat că a început o serie de vizite la diferite instituţii din subordine, pentru a vedea cum se desfăşoară activitatea.
Şerbescu a recunoscut că unele instituţii sunt aglomerate, mai ales în timpul verii, datorită faptului că mulţi dintre ieşeni revin în ţară din statele în care muncesc şi că aceştia încearcă să îşi schimbe actele într-un termen foarte scurt.

"Am verificat activitatea cu publicul desfășurată de mai multe instituții publice cu sediul în municipiul Iași. M-am deplasat la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Iași, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - fosta Vamă, Casa de Pensii Iași. Luni, la ora prânzului, activitatea se
desfășura civilizat la toate aceste instituții. Există în continuare un număr foarte mare de solicitanți în cazul pașapoartelor, unde bonurile de ordine s-au epuizat astăzi în jurul orei 11.00. La ora 13.00 nu mai erau bonuri de ordine nici la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, și la această instituție fiind un volum mare de lucru în această perioadă.

În cursul zilei de marţi m-am deplasat la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași și la sediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Iași, în ambele cazuri activitatea desfășurându-se normal, fără aglomerație.
Astfel de vizite, la sediile instituțiilor publice, vor continua in perioada urmatoare pentru a verifica dacă activitatea de lucru cu publicul se desfășoare în condiții civilizate
"
, a precizat prefectul de Iaşi.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














