Pus la muncă, după ce ar fi prezentat un permis fals

rutiera
Un ieşean s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor, după ce a fost acuzat de comiterea unor infracţiuni.
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Vasile H. la pedeapsa rezultantă de doi ani şi opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi uz de fals.„
Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, fie în cadrul Consiliului Local Iaşi, Direcţia de fond locativ, fie în cadrul Consiliului Local Iaşi, Direcţia de Asistenţă Comunitară”
, au menţionat judecătorii ieşeni. De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul ieşeanului a început pe data de 29 martie 2018. Conform anchetatorilor, pe data de 23 august 2018, acesta a fost prins în trafic de un echipaj de Poliţie. Oamenii legii au afirmat că bărbatul consumase băuturi alcoolice şi a prezentat la control un permis de conducere care ar fi fost emis de către autorităţile italiene pe numele lui, dar care, în realitate, ar fi fost fals.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














