SPANIA: SUTE DE PERSOANE, EVACUATE DIN CAUZA RISCULUI DE INUNDAȚII

SPANIA: SUTE DE PERSOANE, EVACUATE DIN CAUZA RISCULUI DE INUNDAȚII
Ploi torențiale au lovit Spania pentru a treia săptămână la rând
Ploi torențiale au lovit Spania pentru a treia săptămână la rând, mai multe persoane persoane fiind date dispărute și alte sute evacuate în Andaluzia.
În această regiune din sudul Spaniei, mai multe râuri au ieșit din matcă sau sunt în pericol de a se revărsa.
Liderul regional al Andaluziei, Juan Manuel Moreno, a îndemnat marți locuitorii să fie extrem de precauți.
'Vă rog să fiți foarte atenți, chiar dacă ploaia se domolește. Traversarea unui pârâu este extrem de periculoasă', a declarat Moreno după ce două persoane au fost date dispărute în capitala regională, Sevilla.
Autoritățile cred că acestea au încercat să traverseze o râpă și este posibil să fi fost luate de ape. Mașina lor goală a fost găsită răsturnată în apropiere.
Potrivit Agerpres și Reuters, 368 de familii au fost evacuate preventiv în provincia Malaga.
În orașul Cártama, circa 20 de persoane și animalele lor de companie au fost salvate din locuințele inundate.
La Águilas, un oraș de coastă din regiunea Murcia, serviciile de urgență au salvat nouă persoane care rămăseseră blocate în mașinile lor într-un defileu.
În aceeași zonă, pasagerii unor ambarcațiuni au fost ajutați să ajungă în siguranță la mal.
În urmă cu patru luni, ploile torențiale înregistrate în regiunea estică Valencia au provocat cel mai grav dezastru natural al Spaniei din ultimele decenii. Cu totul, și-au pierdut viața 219 persoane, 9 dintre victime fiind români stabiliți în Spania.
FOTO: REUTERS / Jon Nazca
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:13 - IGPR: Peste 160 de testări pozitive în rândul șoferilor, efectuate de polițiști în noaptea de 1 spre 2 mai
- 10:31 - Premieră la Tribunalul București. Secție specială pentru dosarele cu minori din 1 iunie 2026
- 10:27 - Vreme neobișnuit de rece sâmbătă, 2 mai: ploi, vânt puternic și temperaturi de doar 7 grade în unele zone din țară
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














