Opt indivizi, printre care şi doi minori, vor fi nevoiţi să dea explicaţii în faţa instanţei, după ce au fost acuzaţi că au păcălit mai multe persoane.
Procurorii ieşeni au dispus trimiterea în judecată a lui Tiberius Virgil N., Constantin S., Ionel C., Vasile D., Laura D., Cătălin D., Petronela M. şi Daniela S.
„Inculpaţii au fost trimişi în judecată sub acuzaţiile de înşelăciune şi complicitate la comiterea acestei infracţiuni”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Oamenii legii au menţionat că, pe parcursul mai multor luni, indivizii ar fi apelat telefonic mai multe persoane din Iaşi, în dosar fiind vorba despre peste zece părţi vătămate.
Conform procurorilor, indivizii le spuneau victimelor că rudele lor ar fi suferit accidente rutiere grave şi că aveau nevoie de bani pentru intervenţii chirurgicale de urgenţă. La victime erau trimişi cei care colectau banii, care se făceau nevăzuţi.
În urma unor astfel de incidente, ale căror victime cădeau, în general, pensionari, părţile vătămate au mers la Poliţie, reclamând ceea ce li s–a întâmplat. Ulterior, anchetatorii au demarat cercetările şi au stabilit care sunt suspecţii.