Un al doilea porc mistreţ a fost găsit mort în pădurea de la Dobrovăţ. Probele prelevate de la primul animal găsit pe raza aceluiaşi fond de vânătoare au confirmat prezenţa virusului pestei porcine africane.

Autoritățile județene au convocat o ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB).

„A fost analizată situația și au fost dispuse măsurile specifice procedurale în astfel de cazuri. Astfel, zona afectată este pe o rază de 13 kilometri și cuprinde zona infectată. Vorbim de 8 kilometri și de o zonă tampon de 5 kilometri. Concret, pe o rază de 8 kilometri în jurul locului unde a fost găsit mistrețul a fost stabilită zona infectată. Aceasta cuprinde 11 sate din comunele Dobrovăț, Schitu Duca, Grajduri și Comarna. Mai vorbim și despre o zonă tampon de încă 5 kilometri în jurul acesteia, cuprinzând 25 de sate din comunele Ciortești, Scânteia, Grajduri, Ciurea, Bârnova, Tomești, Comarna și Costuleni”, a spus prefectul Marian Șerbescu.

Au fost luate și alte măsuri pentru ca situația să nu se extindă și mai mult.

„În această zonă de 13 kilometri a început deja recoltarea integrală a mistreților și se efectuează de către personalul silvic patrulări zilnice pentru depistarea animalelor moarte natural. Totodată, în aceeași zonă, în termen de 5 zile vor fi instalate dezinfectoare la gospodăriile unde sunt crescuți porci domestici. A fost interzisă circulația animalelor domestice de orice fel, ca și accesul persoanelor neautorizate în fondul forestier. În privința celor două focare de pestă porcină la animale domestice apărute în județ, trebuie menționat că focarul de la Butea a fost închis. Cel din Perieni-Probota va fi închis luni, de la declararea acestora nemaifiind semnalate cazuri de pestă porcină africană. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași și Direcția Silvică vor monitoriza permanent implementarea cu strictețe a măsurilor dispuse prin planul de măsuri aprobat”, a mai spus prefectul județului Iași.

Articolul precedentPeste 10 ieșeni, lăsați fără permise în numai câteva ore
Articolul următorPrins băut în traficul din Iași!