Cine este omul Ana Crudu?
E poate cea mai grea întrebare pe care o primesc… Vorbesc foarte puțin și foarte rar despre omul Ana Crudu, prefer să las faptele să vorbească pentru mine. Sunt un om normal, ca și ceilalți din jurul meu, am crescut de mică în spiritul dreptății, al bunului simt și al compasiunii față de cei cu care destinul nu a fost prea generos. Cred cu tărie că in viață există un echilibru, că trebuie să dai cu aceeași măsură cu care primești, există mereu o lege a compensației pentru fiecare dintre noi.
De ce Blessing Hearts? De unde a venit aceasta idee?
Mi-a placut intotdeauna sa fiu utila, asa am fost crescuta, sa ajut in limita puterii mele pe cei din jur. Am contribuit la sanatatea si confortul persoanelor defavorizate ani la rand, mai intai singura, apoi m-am pliat pe proiectele prietenilor mei. Starea de bine pe care ti-o ofera actiunile caritabile este direct proportionala cu efortul depus, asa ca mereu am vrut sa ajut mai mult ca inainte, cu timpul caritatea devine parte din tine, din sufletul tau.
In timp am inceput sa am propriile proiecte, sa organizez mici evenimente pentru a putea finanta aceste proiecte. Eram deja o persoana cunoscuta in “cercul caritatii”, asa ca lumea ma cauta direct, venea la mine sa imi prezinte diferite situatii. Si erau din ce in ce mai multi oameni, nevoile erau mai mari, eram expusa si nu mai reuseam sa fac fata singura, aveam nevoie de o “umbrela”, de o forma legala, juridica sub care sa imi adun prietenii, cunostintele si pe toti cei care ma sustineau. Asa a aparut Blessing Hearts. Ca o necesitate fireasca.
Care este cel mai dificil moment in organizarea unei astfel de campanii? Dar cel mai frumos?
Cel mai dificil este momentul in care alegi beneficiarii proiectului. Primim lunar zeci de strigate de ajutor, ne sunt expuse anual sute de situatii de persoane/familii defavorizate. Acesta este cel mai greu moment, cel in care echipa alege in sedinta cui ii putem schimba traiectoria destinului. Indubitabil cel mai frumos moment este cel in care, la sfarsit de campanie, poti citi in ochii beneficiarilor ( de cele mai multe ori copii) emotia, multumirea, recunostinta si speranta.
Care este profilul omului implicat in astfel de campanii?
Un vechi proverb romanesc spune “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul”. Nu exista un profil clar conturat, in linii mari oamenii care se implica in campanii caritabile o fac pentru ca inteleg nevoile si suferinta beneficiarilor sau pentru ca imaginea campaniei este una transparenta, clara si concisa, ceea ce ofera un plus de incredere pentru coordonatorii proiectului.
Ai avut cateva campanii reusite, cu ce este diferira cea de anul acesta? Cine ti-a raspuns la provocare?
Imi place sa cred ca toate campaniile pe care le-am coordonat au fost reusite. Spun asta pentru ca m-am implicat in multe campanii si la final am reusit, fara exceptie sa fac tot ce mi-am targetat. In ziua in care voi avea o campanie care nu-si va atinge scopul la final, ma voi retrage si voi lasa pe altii mai buni, mai competenti. Exista o ciclicitate in toate.
Daca ne referim la campania de Craciun, aceasta a fost atipica din toate punctele de vedere, total diferita de cele din anii precedenti. Anul 2020 a fost pentru noi toti un an al adaptarii la o noua realitate, iar pentru ONG-uri cu activitate sociala a fost anul care aproape le-a ” ingenunchiat”. Intr-o societate in care ni se spune prea mult, prea des despre cum ar trebui sa fim si mult prea putin despre cum putem sa fim, caritatea a ramas “Cenusareasa” activitatilor sociale, dificultatea constand tocmai in putinta de a deveni generosi in vitregia vremurilor actuale.
De-a lungul timpului am avut parte de sustinerea neconditionata si prompta a comunitatii locale, avem parteneri care ne sprijina inca din 2015 de la primele activitati Blessing Hearts, altii s-au alaturat pe parcurs, dar si prieteni care sunt noi, oameni care ne impulsioneaza mereu la fapte bune. Tot ei au fost cei care ne-au propus o licitatie caritabila online, oferindu-ne produsele licitate. A fost un adevarat “maraton de fapte bune” luna aceasta, si iata, spre finalul campaniei putem spune cu mandrie “am reusit”. A fost una din cele mai active campanii, poate a fost cumva si o incununare a eforturilor facute de-a lungul timpului. Sunt peste 150 de oameni implicati in aceasta campanie, de la voluntari, prieteni, rude pana la parteneri si sponsori, le multumim si facem reverente pentru implicarea lor!
Cum ai putea descrie bucuria de pe chipul copiilor cand il vad pe Mos Craciun?
Imi este imposibil sa descriu in cuvinte bucuria copiilor, aceasta bucurie este “combustibilul” care ne incinge motoarele la turatie maxima! Imaginile din finalul campaniei sunt cele care imi raman intiparite pe retina, sunt tatuajele sufletului meu!
Sursa foto: Facebook
Sursa: Realitatea de Iasi