Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au ridicat în vederea confiscării 1.824.720 de ţigări susceptibile a proveni din contrabandă.

Astfel, oamenii legii au prins în trafic un bărbat de 51 de ani, din comuna Moşna, care transporta cu un autoturism cantitatea de 50.000 de ţigări, susceptibile a proveni din contrabandă.

Cele 50.000 de ţigări au fost ridicate în vederea confiscării. De asemenea, autoturismul cu care erau transportate ţigările a fost indisponibilizat de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, oamenii legii au efectuat o percheziţie domiciliară asupra unui imobil din municipiul Iaşi, folosit de bărbatul de 51 de ani, ocazie cu care a fost identificată cantitatea totală de 1.774.720 de ţigări susceptibile a proveni din contrabandă.

Întreaga cantitate de ţigări, respectiv 1.774.720 de bucăţi, a fost ridicată de către poliţişti în vederea confiscării.

Bărbatul a fost reţinut de agenţi pentru 24 de ore, iar, ulterior, acesta a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus măsura arestului preventiv pe o durată de 30 de zile.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru contrabandă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt. 

Articolul precedentBărbat găsit spânzurat
Articolul următorEx-angajată a unei bănci, acuzată că a golit conturile fostului iubit