Primăria municipiului Iași, prin Direcția Exploatare Patrimoniu (DEP), a anunțat că va organiza miercuri, 13 iunie, o licitație publică cu strigare privind închirierea a patru terenuri de tenis, din Zona de Agrement Ștrand Municipal, prețul de pornire fiind de peste 5.000 lei pe lună.

„Va fi organizată o licitație pentru închirierea celor patru terenuri de tenis din Zona de Agrement Ștrand Municipal din strada Cicoarei. Prețul de pornire este de 5.150 de lei pe lună, sumă fără TVA, calculată la o suprafață de 644,36 x 4 = 2577,44 metri pătrați. Data limită pentru depunerea dosarelor este marți, 12 iunie, ora 13:00. Persoanele interesate pot depune documentația necesară la sediul DEP din Șoseaua Națională nr. 43″, au precizat reprezentanții municipalității ieșene.

Tot la Ștrandul Municipal, pe 28 iunie, de la ora 12:00, va avea loc o licitație pentru închirierea unui lot de teren C12, cu o suprafață de 15 metri pătrați, prețul de pornire fiind de 100 de lei pe metru pătrat pe lună, fără TVA. Terenul va fi amenajat de agenții economici prin amplasarea unui modul sau capsulă pentru comercializarea produselor alimentare diverse. Data limită pentru depunerea dosarelor este 27 iunie, ora 13:00.

Articolul precedentInstitutul de Psihiatrie „Socola”, nominalizat la premii internaţionale din domeniul medical
Articolul următorISJ Iași: Evaluarea Națională se va desfășura în cele mai bune condiții!