Prefectul de Iaşi, Marian Şerbescu, a convocat la o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor Iași, pentru a discuta situația curentă a focarului de pestă porcină identificat acum o lună la Golăiești, ca și măsurile dispuse de Centrul Național de Combatere a Bolilor pentru combaterea epidemiei. 

La nivelului județului Iași nu au fost înregistrate noi cazuri de pestă porcină africană, dar măsurile dispuse inițial vor rămâne în vigoare. La nivel național au fost stabilite însă măsuri suplimentare privind combaterea acestei boli extrem de grave pentru porci și cu pagube economice grave.

“Am dispus implementarea tuturor măsurilor luate de către Centrul Național de Combatere a Bolilor și am discutat despre activitățile care trebuie întreprinse în perioada imediat următoare de fiecare instituție în parte. În total, planul de combatere a pestei porcine africane în România presupune implementarea a 7 măsuri:

1. Gestionarii fondurilor cinegetice vor recolta integral mistreții prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă și dibuit, în termen de 60 de zile de la confirmarea virusului în zonele afectate

2. În termen de 60 de zile, în toate zonele neafectate din fondurile de vânătoare din țară se realizează reducerea efectivului de mistreți, prin vânarea unei cote suplimentare de intervenție, aprobată de Ministerul Apelor și Pădurilor, în funcție de nivelul optim aprobat prin acte normative

3. În zonele de frontieră se va proceda la vânarea tuturor mistreților și prădătorilor specifici, până la fâșia de protecție a frontierei de stat.

4. Vehiculele utilizate la exploatarea pădurilor, precum și vehiculele agricole utilizate în zonele afectate vor fi dezinfectate

5. În cadrul CLCB se vor adopta planuri de acțiune pentru efectuarea unor controale în vederea depistării creșterii ilegale a suinelor la nivelul cantoanelor silvice și societăților agricole, precum și pentru identificarea mișcărilor ilegale de carne și produse din carne de porc

6. Autoritățile administrației publice locale din zonele cu focare confirmate vor institui filtre pentru dezinfecție prin utilizarea dezinfectoarelor de picior pentru pietoni, iar dezinfecția mijloacelor de transport se va efectua cu mijloace de dezinfectare portabile, la intrarea și ieșirea din piețe, târguri, adunări etc.

7. Revizuirea cadrului normativ referitor la regimul sancționării faptelor contravenționale cu accent pe mărirea cuantumului de amenzi aplicate pentru nerealizarea cotelor de vânătoare”, a declarat Marian Şerbescu.

Articolul precedentZece şoferi, lăsaţi fără permise în câteva ore
Articolul următorUn consilier local a sesizat Curtea de Conturi cu privire la deplasările primarului