Preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi prezent la Iaşi miercuri, cu o zi înaintea manifestărilor oficiale organizate în oraş cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.

Astfel, la ora 17.30, şeful statului va depune o coroană de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, din Iaşi.

Mai apoi, la 18.00, preşedintele Iohannis va fi prezent la evenimentul organizat cu prilejul declarării Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României”, la Palatul Culturii din Iaşi.

Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, şeful statului va participa la Ceremonia semnării decretelor de decorare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, a Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi şi a Operei Naţionale Române din Iaşi.

Totodată, va avea loc înmânarea copiei Decretului de promulgare a Legii pentru declararea Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României”; iart preşedintele va rosti o alocuţiune.

Articolul precedentBanca de celule stem de la IRO Iaşi, acreditată
Articolul următorÎntâlnire, la Iași, între membrii Asociației “Moldova se dezvoltă”. Ce s-a discutat astăzi