Agenții din cadrul Posturilor de Poliție Şcheia, Mironeasa, Scânteia şi Ipatele au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea faptelor de comerț ilicit.
În cadrul acțiunii au fost controlate 26 de autoturisme și au fost legitimate 74 de persoane. De asemenea, au fost date 20 de amenzi, în cuantum de 15.545 de lei.
Astfel, o femeie de 42 de ani, din judeţul Vaslui, a fost amendată deoarece a efectuat acte de comerț și a difuzat muzică la o boxă, fără a îndeplini condițiile legale.
Mai mult, un tânăr de 24 de ani, din comuna Mironeasa, a fost amendat deoarece a transportat lemn fără a avea acte de provenienţă şi de transport. De asemenea, s-a dispus confiscarea celor 0,426 metri cubi de lemn.