Primarul Iașului, Mihai Chirica, a declarat că se dorește atragerea de fonduri europene pentru un proiect ce ține de dezvoltarea rețelei de încărcare electrică pentru autoturisme. Suma necesară este de aproximativ 8 milioane de euro, iar municipalitatea a demarat deja primele discuții cu alte autorități implicate.

„Sunt aproximativ 260 de autoturisme electrice înregistrate pe raza municipiului Iași. Din acest motiv am avut discuții cu E.ON Energie, cu producătorul Renault, dar și cu Comisia Europeană pentru găsirea unei formule de finanțare pentru dezvoltarea unei rețele de alimentare cu prize electrice. E.ON va investi în România, pentru a încerca să lege unele localități. Primele vor fi Iași și Bacău, pe axa Roman, prin prize care să permită încărcarea vehiculelor electrice. Pe noi ne interesează să dezvoltăm o rețea de alimentare și încărcare în interiorul municipiului. Avem deja unele estimări făcute. Ne-ar trebui aproximativ 8 milioane de euro să putem face rețea rezonabilă de alimentare. Dacă reușim să găsim și posibilitatea de finanțare pentru fonduri europene sau fonduri pentru mediu vom aplica de urgență, tocmai pentru a putea stimula vehiculul electric”, a spus Mihai Chirica.

Articolul precedentSalubris dă aproape 400.000 de euro pe automaturatori
Articolul următorKlaus Iohannis, aplaudat la Iași: E nevoie de o autostradă…