Directorul Aeroportului Iași, Cătălin Bulgariu, a declarat că dorește unirea terminalelor T2 şi T3 şi supraînălţarea lor pentru mărirea capacităţii de operare.

„E foarte important să prioritizăm aceste lucrări, ca să vedem care sunt limitele acestui aeroport şi ce ar trebui făcut. Din această vară, după ce vin toate agrementele de la toate instituţiile care colaborează cu noi pe acest Aeroport, se va deschide Terminalul T1 pentru cursele interne“, a declarat Bulgariu.

În prezent, T1 găzduieşte administraţia şi câteva servicii, care ar urma să fie mutate. T2 va fi transformat în terminal internaţional. „La Iaşi, 70 la sută din zboruri sunt externe“, a fost explicaţia lui Bulgariu.

T3 va fi dotat cu un nou sistem de climatizare, cu un cost estimat la 80.000 de euro.

În ceea ce priveşte amenajarea fostului sediu al Aviaţiei Utilitare pentru a găzdui un terminal cargo, „putem să o facem, dar nu avem drum“. Cătălin Bulgariu a invocat astfel necesitatea construirii unei noi căi de acces – cerute, de altfel, şi de conducerea Consiliului Judeţean şi luate în discuţie de conducerea Primăriei Iaşi. Actuala cale de acces spre Aeroport este imposibil de parcurs pentru tirurile lungi de 20 de metri. Din acest motiv, preconizatul terminal cargo din fostul sediu al Aviaţiei Utilitare poate îndeplini cel mult funcţia de coletărie.

Articolul precedentPeste 31.000 de ieșeni vor primi carduri de sănătate
Articolul următorMaşină de lux, declarată furată, descoperită de poliţiştii de frontieră ieşeni