Advertising
A ARS de vie în propria casă! Totul a pornit de la o lumânare
19 oct. 2018, 11:46
Articol scris de Scris de Alexandru Damian
O femeie din judeţul Iaşi a fost găsită decedată vineri în propria casă, în urma unui incendiu.
Astfel, reprezentanţii ISU Iaşi au precizat că incendiul a avut loc vineri dimineaţă într-un imobil din localitatea Victoria.
„A fost vorba despre un incendiu care a cuprins casa unei femei de 62 de ani, din comuna Victoria. A ars casa în totalitate, iar victima a fost găsită decedată în imobil. Cauza incendiului a fost focul deschis în spaţii închise, respectiv focul a izbucnit de la o lumânare”, au menţionat vineri reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.
La rândul lor, medicii ieşeni au povestit că au încercat să intervină la două cazuri.
„În urma unui incendiu care a avut loc într-o casă din comuna Victoria, judeţul Iaşi, o persoană a fost găsită carbonizată. De asemenea, o femeie în vârstă de 60 de ani, din zona Pietrărie, a suferit arsuri la nivelul feţei, al braţelor şi al picioarelor, în urma exploziei unei butelii cu gaz”, a precizat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














