Condamnat pentru tentativă la OMOR

sentinta
Un individ s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraților ieșeni, după ce a fost acuzat că ar fi încercat să facă moarte de om.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus condamnarea lui Marius Ionuț L. la pedeapsa rezultantă de cinci ani de închisoare, pentru tentativă la omor și vătămare corporală.
"Instanța admite în parte acţiunea formulată de partea civilă G.I. şi, în consecinţă, obligă inculpatul să îi plătească acesteia suma de 2.500 de lei, cu titlu de daune morale. Respinge restul pretenţiilor civile formulate în cauză"
, au menționat magistrații ieșeni. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.Procesul individului a început pe data de 20 octombrie 2017. Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în urmă cu mai bine de un an și jumătate, Marius L. a fost implicat într-un conflict spontan cu doi bărbați.La scurt timp, autoritățile au fost anunțate cu privire la producerea incidentului prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112.La fața locului s-au deplasat atât echipaje medicale, cât și de Poliție. Victimele au fost transportate la unități medicale, una dintre ele ajungând la Spitalul Clinic de Urgență "Prof.dr. Nicolae Oblu" (Spitalul de Neurochirurgie - n.r.), din Iași.Doctorii ieșeni au concluzionat că viața victimei a fost pusă în pericol de leziunile suferite.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











