CRIMĂ oribilă, la Iași: și-a înjunghiat soția!

politia_nu_treceti_29973800
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Belcești, județul Iași, a fost pedepsit de către magistrați, după ce a fost acuzat că și-a omorât nevasta.
Tribunalul Iași a dispus condamnarea lui Vasile Mustea la nouă ani de temniță, pentru comiterea infracțiunii de omor asupra unui membru al familiei.„
Instan
ța confiscă de la inculpat un cuțit cu inscripția
Inox
pe lamă, cu o lungime totală de 23 de centimetri, ridicat pe data de 3 ianuarie 2019. Ia act că fiul victimei nu s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal
”
, au menționat magistrații ieșeni. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au precizat faptul că, la începutul anului 2091, individul și-ar fi ucis soția.
Conform anchetatorilor ieșeni, Vasile Mustea şi-a ucis soţia în vârstă de 67 de ani cu un cuţit. Așadar, spun procurorii, Mustea s-a certat cu soţia şi, într-un exces de furie, i-a aplicat acesteia o lovitură de cuţit sub claviculă. Lovitura a fost una puternică, iar, din cauza rănii, femeia nu a supravieţuit.La audieri, individul a recunoscut comiterea faptei, chiar dacă a afirmat că nu îşi aduce aminte cu exactitate ce a făcut. Oamenii legii au stabilit că tragicul incident a avut loc pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan.
Autoritățile au fost anunțate despre crimă printr-un telefon la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și ale Poliției. Individul a fost reținut și, ultetior, dus la Institutul de Psihiatrie „Socola”, din Iași, pentru efectuarea unei expertize, în așa fel încât specialiștii să determine dacă acesta a avut sau nu discernământ în momentul comiterii faptei.
Mai apoi, Mustea a fost arestat preventiv de către judecători, pentru 30 de zile.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

