Cu dosare penale, din cauza alcoolului

permis
Agenții din cadrul Secției III de Poliție Rurală Popricani au acționat în comuna Țigănași, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.
În cadrul acțiunii au fost controlate 16 autovehicule și au fost legitimate 73 de persoane. Totodată, au fost date 38 de amenzi, în cuantum de 8.535 de lei. Au fost reținute un permis de conducere, un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Astfel, șapte tineri din comuna Țigănași au fost amendați, deoarece au fost prinși consumând băuturi alcoolice în locuri publice.Mai mult, a fost amendat un bărbat din municipiul Iași, care, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept. Acestuia i-a fost reținut permisul de conducere. De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pe drumurile publice din Târgu Frumos, pentru prevenirea accidentelor generate de nerespectarea legislației în vigoare. S-a acționat, de asemenea, pentru prevenirea infracțiunilor cu violență. Au fost controlate opt baruri, 20 de autovehicule și legitimate 38 de persoane. Au fost date 17 amenzi, în valoare de 8.615 lei. Au fost reținute trei de permise de conducere. De exemplu, a fost prins un bărbat care conducea un autoturism în satul Costești, iar, la testarea cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Citește și:
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










