Despăgubiri de peste 80.000 de euro, în urma unui accident MORTAL
19 oct. 2018, 04:31
Actualizat: 19 oct. 2018, 04:31

sentinta
Articol scris de Scris de Alexandru Damian
Un şofer din Iaşi a fost pedepsit de judecători, dar a scăpat de detenţie, după comiterea unui accident mortal.
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Nicuşor A. la un an de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă, în condiţiile reţinerii culpei concurente a inculpatului, în proporţie de 25%, şi a victimei - în proporţie de 75%.
„Instanţa admite în parte acţiunile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile şi obligă partea responsabilă civilmente SC Groupama Asigurări SA să le plătească acestora suma totală de 86.000 de euro şi 5.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile”, au menționat judecătorii. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată.
Procesul lui Nicuşor A. a început pe data de 19 iulie 2017. Asta, după ce procurorii au decis trimiterea sa în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă.
Potrivit anchetatorilor, în urmă cu mai bine de patru ani, individul, care se afla la volanul unui autoturism ce se deplasa prin comuna Miroslava, a dat peste o fetiţă care s-ar fi jucat prin localitate.
În urma impactului, victima a fost proiectată pe stradă. La faţa locului au intervenit echipaje medicale, care au transportat victimala Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria”, iar, mai apoi, la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu”, din Iaşi. Din păcate, medicii nu au putut salva viaţa micuţei, care a suferit leziuni grave, în special la nivelul capului.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











