RHEINMETALL VA PRODUCE BLINDATE DE LUPTĂ ÎN ROMÂNIA

RHEINMETALL VA PRODUCE BLINDATE DE LUPTĂ ÎN ROMÂNIA
România își conturează rolul de hub de producție NATO în Europa de Est
Compania germană de armament Rheinmetall a anunțat, luni, că va produce în România transportoare blindate de ultimă generație Lynx.
Un parteneriat în acest sens a fost semnat cu Automecanica Mediaș, se precizează într-un comunicat.
Proiectul implică, totodată, fabricarea de muniție de calibru mediu, pulberi de propulsie și servicii avansate de instruire militară, printr-un viitor centru de excelență pentru educație și pregătire continuă.
Compania subliniază că noua fabrică va avea un lanț de aprovizionare robust, cu o dependență redusă de furnizori externi, ceea ce contribuie la o mai mare autonomie strategică a României în domeniul apărării. Mai mult, Fabrica de Pulbere Explozivă Victoria va beneficia de transfer de tehnologie și expertiză pentru producția de propulsoare, într-un pas important spre revitalizarea acestui sector industrial.
Prin astfel de parteneriate, România își conturează rolul de hub de producție NATO în Europa de Est.
Rheinmetall estimează că proiectul va genera sute de noi locuri de muncă în domenii precum ingineria, producția și serviciile tehnice, cu efecte directe asupra creșterii economice și dezvoltării lanțurilor locale de aprovizionare.
„Prin investițiile noastre, punem bazele unei industrii de apărare românești sustenabile, independente și bine pregătite pentru viitor”, a adăugat compania în comunicatul oficial.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:39 - Ofertă surpriză de la Teheran: pace cu SUA, dar fără compromisuri nucleare. Iranul caută sprijin la Kremlin
- 08:03 - Panică în cercul lui Orban: averile zboară din Ungaria cu jeturi private! Unde își ascund miliardele apropiații fostului lider
- 20:41 - George Simion, în direct la Realitatea PLUS: ”Vrem la guvernare pentru a organiza alegeri corecte. AUR, dispus la concesii în favoarea României”
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














