Ședință solemnă în Parlament

Ședință solemnă în Parlament
Executivul își asumă răspunderea pe pensiile magistraților
Parlamentul marchează marți Ziua Națională printr-o ședință solemnă, continuând seria manifestărilor de 1 Decembrie. La final, Executivul urmează să își asume răspunderea pentru legea pensiilor magistraților.
Potrivit programului oficial, marţi, la ora 14.30, este programată Şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie.
La finalul şedinţei solemne va avea loc Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în cadrul căreia este programată angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x 522/2025).
Proiectul stabileşte condiţiile de pensionare a magistraţilor şi modalitatea de calcul a pensiei, proiectul fiind avizat negativ de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Avizul CSM este, însă, consultativ, dar necesar, având în vedere ultima decizie a CCR. Curtea a declarat anterior proiectul de lege neconstituţional, având în vedere că Executivul nu a aşteptat avizul CSM.
Termenul pentru depunerea amendamentelor, de către parlamentari, la proiectul pensiilor magistraţilor, a fost stabilit până marţi, 2 decembrie, la ora 8,00.
Guvernul a aprobat, vineri, proiectul privind pensiile magistraţilor, care prevede creşterea treptată a vârstei de pensionare, cu câte un an, pentru fiecare generaţie şi limitarea cuantumului net al pensiei la 70% din venitul net din ultima lună de activitate.
Procedura asumării răspunderii
Procedura este prevăzută de ARTICOLUL 114 din Constituţia României, care prevede:
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) , proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
Guvernul Bolojan şi-a asumat până acum răspunderea pe două pachete de măsuri menite să reducă deficitul bugetar. De fiecare dată opoziţia a depus moţiuni de cenzură, însă acestea au fost respinse.
De asemenea, Guvernul intenţionează să-şi asume răspunderea pe reforma administraţiei, proiect care ar fi trebuit inclus în al doilea pachet de măsuri, însă a fost amânat luni de zile din cauza lipsei de consens în Coaliţie.
Citește și:
- 07:23 - Peste 5.000 de zboruri au fost anulate pe coasta de est a SUA, în urma ninsorilor puternice
- 07:12 - Atac cu explozibil în centrul Moscovei: un ofițer de poliție ucis și alți doi răniți
- 07:06 - „Reformele sărăciei” scot polițiștii în stradă: PROTEST de amploare de la ora 17.00, la ușa lui Bolojan
- 07:01 - Alexandra Păcuraru: "Ne unim în rugăciune pentru dreptate". Manifestație uriașă de susținere pentru Călin Georgescu la Constanța, de la ora 10.00
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News








_3160d431a9.webp)


