STATUL AR PUTEA CONFISCA BANII CĂMĂTARILOR

STATUL AR PUTEA CONFISCA BANII CĂMĂTARILOR
Statul poate confisca de la aceşti infractori prinşi doar dobânda
Proiectul de lege prevede ca, pe lângă aplicarea unei pedepse cu închisoarea între 6 luni şi 5 ani şi confiscarea de către stat a dobânzii percepute, măsuri care sunt acum în vigoare, cămătarii să piardă şi suma de bani împrumutată.
În expunerea de motive a documentului se arată că, potrivit unei decizii a Curţii Supreme, statul poate confisca deocamdată de la aceşti infractori prinşi doar dobânda, ceea ce nu i-a descurajat suficient astfel încât să nu mai repete operaţiunile de împrumut ilegale, iar reţelele infracţionale au profitat de interpretările date în instanţe.
Dacă nu se intervine legislativ, astfel de hotărâri ale magistraţilor vor continua să submineze încrederea în sistemul judiciar şi să creeze avantaje pentru cei care speculează lacunele legii, spun parlamentarii USR, iniţitori ai proiectului. Documentul a trecut tacit de Senat, fără dezbateri şi vot.
La comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor, ca for decizional, proiectul a primit un raport de adoptare şi a fost inclus pe ordinea de zi a plenului, programat pentru luni săptămâna viitoare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Bărbat arestat după un jaf de 100.000 de euro în locuința unui om de afaceri chinez din Iași
- 17:07 - Ce trebuie să faci la mașină când vine primăvara
- 15:47 - Cutremur politic în Ungaria: Viktor Orbán își depune demisia, dar Fidesz o blochează
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














