Stradă din Iași, interzisă cursanții școlilor de șoferi

strada ciric
R.A. Aeroportul Internațional Iași a solicitat ca malinile școlilor de șoferi să nu mai aibă voie să urce de pe Moara de Vânt spre aeroport.
Conducerea regiei aeroportuare a arătat că din cauza celor care vor să devină șoferi, circulația în zonă este îngreunată. Pentru că șoseaua este îngustă, iar mașinile școală au viteză redusă, circulația este îngreunată.Situația a fost discutată în cadrul Comisiei de Circulație de la nivelul municipalității. Pentru moment nu a fost luată încă nicio decizie. Interzicerea circulației mașinilor școală vizează tronsonul cuprins de la rondul Ciric spre terminalele de la aeroport. O decizie finală va fi luată într-o viitoare ședință a comisiei de circulație.Altfel, Primăria Iași a emis o hotărâre prin care mașinile tip școală nu vor mai putea circula pe unele străzi supraaglomerate la orele de vârf. Aceștia nu vor mai avea voie să conducă în intervalul orar 7:00 – 9:00 și 15:30 – 18:00 pe artere importante din oraș.Este vorba despre Calea Chișinăului, bulevardul Tudor Vladimirescu, șoseaua Nicolina, strada Palat, strada Anastasie Panu, strada Elena Doamna. Proiectul cuprinde și strada Cerna, bulevardul Poitiers, strada Bucium, bulevardul Socola, bulevardul Independenței, bulevardul Carol I, strada Păcurari și șoseaua Păcurari.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










