Supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu, în discuția consilierilor locali

Tudor
Consilierii locali vor analiza astăzi, în cadrul unei ședințe, proiectul de hotprâre ce face referire la supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu.
Astfel, aleșii vor dezbate proiectul privind aprobarea modificării HCL nr.13/31.01.2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „Modernizare străzi în Municipiul Iași-Strada Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Ralet, Theodor Pallady, Supralărgire Tudor Vladimirescu, porțiunea cuprinsă între Facultatea de Chimie și Pod Tudor Vladimirescu).În vederea realizării obiectivului de investiții „Modernizare străzi în Municipiul Iași- Supralărgire Tudor Vladimirescu, porțiunea cuprinsă între Facultatea de Chimie și Pod Tudor Vladimirescu”, Delgaz Grid SA a solicitat elaborarea unui studiu de coexistență, iar Municipiul Iași a realizat un studiu de soluții, care ulterior a fost avizat de operatorul de utilități.Necesitatea realizării obiectivului de investiții este motivat de faptul că în zona intersecției Bulevardului Tudor Vladimirescu cu bulevardul Prof. Dimitrie Mangeron (Facultatea de Chimie) traseul se îngustează de la trei la două benzi, pe sensul de mers spre Tudor Vladimirescu.În prezent, circulația în zonă se desfășoară cu dificultate, elementele constructive ale străzii fiind necorespunzătoare pentru o stradă din mediul urban.În plan, traseul studiat are lungimea de 83 de metri. Profilul transversal pe sectorul propus lărgirii pe sens este: partea carosabilă - 2×3,5 m=7m, pistă bicicliști- 1,5m, spațiu verde.Conform devizului general din SF și DTAC, cheltuielile necesare realizării obiectivului sunt în valoare de 494.908,50 lei, fără TVA, la care se adaugă 94.032,62 lei reprezentând TVA. Durata de execuție a lucrărilor este de nouă luni.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











