Uite cum poţi fi JEFUIT pe stradă, în Iaşi, ziua în amiaza mare!

furt-din-geanta
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat doi tineri bănuiți de comiterea infracțiunilor de tâlhărie, tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie.
„
Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, pe data de 5 mai, în timp ce s-ar fi aflat
în
municipiul Iași, aceștia i-ar fi c
eru
t unui tânăr telefonul mobil pentru a purta o discuție, iar, ulterior, l-ar fi amenințat și ar fi refuzat să îi înapoieze bunul, cauzându-i un prejudiciu de 600 de
lei”
, a precizat Ioana Buștiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.Conform acesteia, pe data de 6 mai, cei doi i-ar fi smuls telefonul mobil din mână unui alt tânăr, cauzându-i un prejudiciu de 1.000 de lei. Totodată, în zilele de 9 și 10 mai, cei doi tineri ar fi amenințat cu acte de violență două persoane și le-ar fi luat bani, cauzând un prejudiciu de 115 lei. În plus, în zilele de 12 și 13 mai, în timp ce s-ar fi aflat tot în municipiul Iași, aceștia ar fi deposedat, prin smulgere, trei femei cu vârste cuprinse între 53 și 68 de ani, de bijuteriile de la gât. „
Prejudiciul a fost recuperat parțial. Pe baza probatoriului administrat în cauză, cei doi tineri bănuiți de comiterea faptelor au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind duși în arest. Aceștia urmează să fie prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, iar cercetările continuă”
, a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliției ieșene.
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








