Consilierii locali ieșeni se pronunță astăzi asupra proiectului de hotărâre prin care angajaţii din sistemul de învăţământ pot beneficia de o reducere cu 50% a abonamentului unic al Companiei de Transport Public (CTP) Iași.
Potrivit proiectului de hotărâre aferent, există două modalităţi: prin intermediul aplicaţiei 24pay, sau la tonetele CTP (aici angajatul trebuie să prezinte o adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ, vizată la zi). Pentru a putea utiliza aplicaţia 24Pay, cei interesaţi trebuie să se înregistreze mai întâi pe platformele existente pe site-ul CTP, instrucţiuni în acest sens fiind disponibile la sctpiasi.ro/tarife/24payelevi. Unităţile de învăţământ trebuie să acceseze sctpiasi.ro/scoli pentru a se înregistra în sistem.
Angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de învăţământ au o reducere de 50% din tariful unui abonament unic zona 1 (municipiul Iaşi) valabil 30 de zile, respectiv 40 lei/bucată.
Numărul total de beneficiari în rândul angajaţilor din sistemul de învăţământ a fost estimat la peste 11.260 de persoane: personal didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar (5.625 persoane), cadre medicale din unităţi (250 persoane) şi personal didactic şi nedidactic din învăţământul universitar (5.386 persoane, inclusiv personalul Academiei Române, Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“, Institutului de Chimie „Petru Poni“ şi Bibliotecii Centrale Universitare).
În total, aplicarea reducerii de 50% înseamnă un efort bugetar de peste 5,4 milioane lei/an. Această reducere în cazul angajaţilor instituţiilor de învăţământ a fost aprobată de plenul CL în luna septembrie.