Consilierii locali ieșeni au aprobat un proiect de hotărâre care privește planul de acțiuni sau de lucrări de interes local stabilit pentru beneficiarii de venit minim garantat pentru anul 2019.

Beneficiarii venitului minim vor fi repartizați la Primăria Municipiului Iași și unitățile din subordine, anume SC Salubris SA, SC Servicii Publice, Direcția de Exploatare a Patrimoniului, plus Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Judecătoria Iași, Casa Județeană de Pensii Iași, Direcția de Asistență Socială și unitățile din subordine, organizații neguvernamentale, partenere în programele sociale ale municipalității și alte instituții, pe bază de contract, la solicitarea acestora.

În prezent, Direcția de Asistență Socială gestionează 603 beneficiari de venit minim garantat pentru anul 2019, din care 367 de adulți. Dintre aceștia, 87 au trebuit să presteze un total de 1.517 ore de muncă în folosul comunității în luna ianuarie.

Articolul precedentMarius Bodea: „Chirica jignește consilierii PNL într-un mod de nepermis“
Articolul următorÎncă un deces la Iași din cauza gripei