În cursul zilei de astăzi vor ajunge la Iași sacii cu cele peste 850.000 de buletine de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.
În turul întâi, la Iași, au ajuns peste 858.000 de buletine de vot. Diferența de 4.000 de buletine între cele două tururi este dată de procentul de 10% buletine suplimentare alocate Iașului. Cum în turul întâi s-au consumat puțin peste 350.000 de buletine, de această dată s-a decis reducerea fracției de buletine suplimentare.
Pe lângă buletinele de vot, la Iași vor mai ajunge 774.500 autocolante, dar și 3.740 ștampile.
„La cele cinci secții din municipiu unde a fost aglomerație în turul unu vor fi niște schimbări. Vorbim de două secții la Liceul «Negruzzi», de secția de la Universitatea Agronomică, de la Facultatea de Chimie și de cea din Tătărași. Aici, pe lângă persoana care va avea tableta de scanare a buletinelor, va fi prezentă și persoana de rezervă. Biroul Electoral Județean ne va aloca peste zece la sută din rezerva de buletine în aceste secții”, au spus reprezentanții autorităților ieșene.
În municipiul Iași vor fi deschise 247 secții de votare. În municipiul Pașcani vor fi deschise 28 de secții de votare. În orașul Târgu Frumos vor fi deschise șapte secții. În orașul Hârlău vor fi deschise alte opt secții. În orașul Podu Iloaiei vor fi deschise 12 secții de votare.