Încătuşaţi după ce au păcălit doi pensionari

metoda
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat un tânăr în vârstă de 18 de ani, din comuna Ungheni, bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune prin metoda „Accidentul”.
„
Din cercetările efectuate de polițiști până în prezent a rezultat faptul că, pe data de 1 februarie 2019, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din municipiul Iași, ar fi fost contactat telefonic de către persoane necunoscute, care, folosindu-se de calități oficiale, i-ar fi spus că fiul său ar fi fost victima unui accident rutier și i-ar fi cerut 30.000 de euro, sumă necesară pentru presupusa operație”
, a declarat Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Conform acesteia, ulterior, tânărul de 18 ani ar fi mers la domiciliul persoanei vătămate și ar fi încasat 13.650 de euro. Pe baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind dus în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale, iar cercetările continuă. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au mai precizat că agenții din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat un alt tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune. Astfel, oamenii legii au identificat un tânăr, tot de 18 de ani, din comuna Tomești, bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune prin metoda „Accidentul”. „
Din cercetările efectuate de polițiști până în prezent a rezultat faptul că, pe data de 21 ianuarie 2019, un bărbat în vârstă de 86 de ani, din municipiul Iași, ar fi fost contactat telefonic de către persoane necunoscute, care, folosindu-se de nume sau calități oficiale, i-ar fi spus că nepoata lui ar fi fost victima unui accident rutier și i-ar fi cerut 20.000 de lei, sumă necesară pentru presupusa operație”
, a adăugat Ioana Buştiuc. Potrivit acesteia, ulterior, tânărul de 18 ani ar fi mers la domiciliul persoanei vătămate și ar fi încasat 20.000 de lei. Pe baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în arest. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale, iar cercetările continuă.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










