Peste 50% dintre europeni cred că există un risc ridicat de război cu Rusia

Peste 50% dintre europeni cred că există un risc ridicat de război cu Rusia
69% cred că propria țară nu se poate apăra
Mai mult de jumătate (51%) dintre europeni consideră că există un risc ridicat de izbucnire a unui război cu Rusia, arată un sondaj efectuat în nouă ţări din Uniunea Europeană.
Peste jumătate dintre persoanele intervievate sunt de părere există un risc „ridicat” sau „foarte ridicat” ca Rusia să poată intra în război cu ţara lor în următorii ani, subliniază ancheta sociologică, realizată prin metoda cotelor pe un eşantion total de 9.553 de persoane.
Cele nouă ţări sunt Belgia, Croaţia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia şi Spania, cu eşantioane de cel puţin 1.000 de persoane în fiecare dintre aceste state.
69% cred că propria țară nu se poate apăra
Percepţia riscului unui conflict deschis cu Rusia este diferită în funcţie de ţară. Astfel, în Polonia, ţară frontalieră cu Rusia (Kaliningrad) şi cu aliatul ei Belarus, 77% dintre cei intervievaţi consideră că acest risc este cel puţin ridicat. Proporţia este de 54% în Franţa şi de 51% în Germania. În schimb, 65% din italieni sunt de părere că riscul respectiv este slab sau inexistent.
O proporţie de 69% dintre cei intervievaţi consideră că propria ţară nu ar fi deloc capabilă sau ar fi mai degrabă incapabilă să se apere în faţa unei agresiuni ruse.
O altă concluzie a studiului este aceea că majoritatea europenilor văd imigraţia ca pe o „ameninţare pentru coeziunea ţării”, un sentiment mai puternic în nordul şi estul continentului decât în sudul lui. Între altele, ei sunt favorabili scăderii cheltuielilor publice şi a numărului de funcţionari publici.
Citește și:
- 21:38 - Dosarele despre OZN-uri, pe masa Casei Albe. Trump vrea transparență, specialiștii cer prudență
- 20:48 - Imagini în premieră din buncărele subterane ale Kievului. De unde a condus Zelenski rezistența Ucrainei
- 19:59 - Vladimir Putin, mesaj dur pentru Ucraina la patru ani de la începerea războiului: „Vor merge până la un punct extrem şi apoi vor regreta”
- 19:03 - Pierderile reale ale armatei ruse, tabu la Moscova. Ce ascunde Kremlinul în spatele codului „Cargo 200”
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_fa0439aeae.webp)







_b5645b0266.webp)
