Comunitatea Evreilor din Iași a organizat aseară o ceremonie de reinaugurare a Sinagogii Mari, la care a participat și ÎPS Teofan.
Înaintea începerii ceremoniei, a fost dezvelită o placă memorială amplasată lângă intrarea în așezământ.
„Este un monument istoric de prim rang, aflat în gestiunea Ministerului Culturii de foarte multă vreme și care a presupus o investiție foarte mare. Sinagoga va avea cel puțin un dublu rol. Unul de tip laic, de monument istoric, vizitabil, și unul religios, de spațiu în care se vor desfășura manifestările religioase ale comunității evreiești din Iași. La inaugurarea și sfințirea lăcașului de cult vor participa invitați din întreaga țară, printre care președintele Federației Comunităților Evreiești din România, alături de Prim Rabinul României, dar și invitați de peste hotare”, a declarat primarul Iașului, Mihai Chirica.
Sinagoga Mare a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind cel mai vechi edificiu de cult mozaic de pe teritoriul României.