Primăria Iași a anunțat că în municipiu este testat un nou sistem de semaforizare. Acesta are rolul de a asigura o vizibilitate mai mare în rândul șoferilor.
„Echipele Servicii Publice SA au testat, în zona Palatului Culturii, o modificare a sistemului de semaforizare care să ducă la o mai bună vizibilitate a acestuia. Practic, pe corpurile de susținere a semafoarelor au fost montate benzi de LED-uri, corelate cu acestea, astfel încât semnalele luminoase să fie mai ușor de observat și de urmărit de către șoferi. În funcție de impactul acestui nou tip de semnalizare rutieră, sistemul ar putea fi extins și în alte zone ale orașului”, susțin reprezentanții primăriei Iași.