Instanța decide astăzi dacă Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Instanța decide astăzi dacă Călin Georgescu rămâne sub control judiciar
Călin Georgescu află astăzi decizia judecătorilor, dacă rămâne sau nu sub măsura preventivă de control judiciar.
Călin Georgescu află astăzi decizia judecătorilor, dacă rămâne sau nu sub măsura preventivă de control judiciar. Magistrații au amânat încă de luni răspunsul pentru „imposibilitatea obiectivă a unuia dintre membri de a participa la deliberări”, potrivit ultimei minute din instanță. În această dimineață, aflați chiar de aici, de la Realitatea PLUS, Teleivizunea poporului decizia de la Tribunal. De asemenea, președintele interzis a transmis un mesaj important pentru români și politicieni. Acesta susține că România a ajuns în recesiune din cauza regimului neoliberal globalist care doar jefuiește și îndatorează țara.
„România este o responsabilitate vie pe care o purtăm fiecare dintre noi: de la omul simplu, la cel care o apără, la cel chemat să o conducă, la cel chemat să o protejeze, să o păstreze, așa cum am primit-o de fapt, în dar de la Dumnezeu, prin puterea iubirii.
România astăzi nu trăiește o simplă recesiune, ci rezultatul dezastruos, dealtfel inevitabil, al aplicării unui model economic neoliberal globalist, bazat pe datorie, pe vânzarea resurselor și pe distrugerea producției. Nu este o recesiune tehnică, poate un dezastru tehnic, adică o iresponsabilitate administrativă care forțează acțiuni financiare fără scop, fără program, total iresponsabile împotriva poporului român.
Știți cum e: casa arde și ți se spune că nu este nimic grav, este doar un incendiu tehnic. Deci, eu vă spun că acest model neoliberal, revenind, este un model extractiv care este în plină prăbușire astăzi și care a fost adoptat de către clasa politică românească în decembrie 1989 și a continuat până astăzi.
Ni s-a promis dezvoltare și am primit datorii, dependență și sărăcie. Astăzi, după 35 de ani, pe baza acestui model extractiv și distrugător de vieți, statul român este un stat sărac, slab și înapoiat”, a declarat luni Georgescu, după semnarea controlului judiciar.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:26 - A murit cel mai bătrân român. A prins Unirea din 1918 și a fost veteran de război – VIDEO
- 16:23 - Ore de coșmar într-un tren spre Galați. Zeci de pasageri au rămas blocați în căldură, fără aer condiționat și fără toalete
- 14:46 - Autoritățile ucrainene se pregătesc pentru încă doi-trei ani de război. Kievul respinge informațiile și vorbește despre „dezinformare”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














