Percheziţii DNA la un fost funcţionar din cadrul MAE

Percheziţii DNA la un fost funcţionar din cadrul MAE
Fapte de corupţie cu prejudiciul de peste 8 milioane de lei
Procurorii DNA fac, joi, percheziţii la trei adrese din Piteşti, într-un dosar în care un fost funcţionar public din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) este suspectat de fapte asimilate celor de corupţie. Prejudiciul este estimat la peste 8 milioane de lei.
Percheziţii DNA la un fost funcţionar din cadrul MAE. Fapte de corupţie cu prejudiciul de peste 8 milioane de lei
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie de către un fost funcţionar public din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum şi de către complici ai acestuia, prejudiciul fiind estimat, la acest moment, la peste 8 milioane de lei”, a anunţat DNA.
Joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în trei locaţii situate în municipiul Piteşti, la domiciliile unor persoane fizice.
Citește și:
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
- 11:26 - Moment istoric în astronautică: Artemis II a revenit cu succes pe Pământ după cea mai îndepărtată misiune umană din istorie - VIDEO
- 11:18 - Eugen Rădulescu (BNR), verdict dur pentru administrația americană: Cum să nu intuiești închiderea Strâmtorii Ormuz? Nimic nu putea fi mai previzibil
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










