Social· 2 min citire

PLAJA PURCICA IASI S-A REDESCHIS!

6 mai 2025, 05:08
Actualizat: 6 mai 2025, 05:08
PLAJA PURCICA IASI S-A REDESCHIS!

PLAJA PURCICA IASI S-A REDESCHIS!

Articol scris de Autor

Băile Purcica sau Stațiunea balneoclimaterică Nicolina reprezintă una dintre atracțiile Iașiului, cu precădere în sezonul cald.

De la 1 mai 2025, plaja Purcica s-a redeschis pentru ieșeni. Biletul de intrare pentru adulți costă 10 lei, șezlongul este 7 lei, iar nămolul este 2 lei ședința. Intrarea copiilor sub 7 ani este gratuită. Există și un tip de abonament care poate fi achiziționat, în valoare de 14 lei, pentru 10 intrări, pentru pensionarii cu pensie până în 1.500 de lei, în care nu este inclus prețul șezlongului și al nămolului.

Deține una dintre cele mai moderne baze de tratament pentru afecțiunile reumatice din țară și se bucură de turiști în fiecare vară. Descoperirea acestora s-a datorat unor simple foraje în jurul anilor '50 realizate de un grup de geologi. Ulterior nămolul a început să atragă atât animalele (de-aici rămânându-i și numele), cât și oamenii care-și dădeau seama de beneficiile acestuia pentru sănătate.

Forajele de până la 1.000 de metri nu au făcut decât să confirme belșugul apelor termale care zăcea în ținutul ieșean. Acestea sunt bogate în minerale, hidrogen sulfurat, iod, sodiu și clor, fiind utilizate în tratarea a numeroase afecțiuni (locomotorii, respiratorii, reumatice, ginecologice, vasculare sau neurologice).

Deși e un loc unde primează categoria celor mai în vârstă datorită nevoilor pe care le au, vara sunt mulți tineri care vin aici să facă plajă sau să se bucure de beneficiile nămolului.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News

Mai multe știri din Social