Un singur copil internat la ATI COVID-19 la Spitalul de Pediatrie

Un singur copil internat la ATI COVID-19 la Spitalul de Pediatrie
Potrivit acesteia, pacientul este un sugar care a fost internat în urmă cu trei zile.
În secţia ATI COVID-19 a Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi a rămas internat un singur pacient, alţi cinci copii confirmaţi cu noul coronavirus fiind spitalizaţi în zona roşie, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, managerul unităţii medicale, Alina Belu.
Potrivit acesteia, pacientul este un sugar care a fost internat în urmă cu trei zile.
Medicii speră ca acesta să aibă o evoluţie favorabilă.
„În acest moment avem pe zona ATI COVID-19 un singur pacient. Săptămâna trecută am avut o zi în care nu am avut niciun pacient în această zonă. Pe zona roşie avem cinci pacienţi. De aproximativ două săptămâni se menţine trendul de cinci pacienţi pe zona roşie, unul sau zero pe zona ATI COVID. Suntem, să zicem, pe un platou”, a spus Alina Belu.
Aceasta se aşteaptă ca în perioada următoare să scadă numărul pacienţilor internaţi din cauza infecţiei cu COVID-19, dar crede că la sfârşitul lunii ianuarie numărul va creşte iar.
„În momentul în care nu vor mai fi pacienţi pe zona roşie sau ATI COVID, acest sector va intra în conservare, având în vedere că ne aşteptăm la un nou val, cinci, în ianuarie-februarie, ca să putem fi pregătiţi. Din ce am observat, numărul copiilor scade atunci când scade numărul pe adulţi. Cum scade numărul pe adulţi scade şi incidenţa la copil. Probabil că atunci când va creşte la adulţi va creşte şi la copii”, a mai declarat managerul Spitalului de Pediatrie.
Sursa: Realitatea de Iasi
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











